Cu ce să vă ajut?

Chiar avem cu toţii, chip de infractori? Este uşa larg deschisă, pentru toţi, indiferent de modul în care intrăm, indiferent dacă ne atrage ceva din interior. Mi s-a întâmplat de prea multe ori ca să pot să ignor. O bluză, o rochie, un hanorac, nu contează. Doar să tragi cu ochiul la ce se mai poartă. Nu contează! Sunt mereu în spatele tău să vadă ce furi. De parcă nu suntem ca ele, de parcă am avea 3 mâini în loc de cap.iar voi

Încearcă doar să priveşti. Vor privi înapoi. De atins să numai vorbim. Parcă le-am atinge inima pe viu, lâsându-le şi pe ele să vadă cum. Magazinele sunt făcute pentru tine, nu? Să vezi, să îţi placă, să alegi ce vrei. Spune-le asta şi vânzătoarelor. Ori te linguşesc până cumperi toată marfa care nu s-a vândut, ori te văd prea mic şi te dau afară. Te privesc cu superioritate, de parcă e magazinul lor, nu al şefului. De parcă nu sunt sisteme de alarmă la fiecare pas.

Nu neapărat că nu te lasă în pace. Te întreabă dacă ai nevoie de ceva şi încep să mustacească între ele când spui că nu. Se adună în haită, parcă. Se iau după felul în care mergi, după hainele pe care le porţi. Serios, chiar avem bani să cumpărăm tot ce ne trebuie. Sincer, asta nu aduce multe . Nici reclamă mai bună, nici oameni interesaţi.

Data viitoare voi merge cu mitraliera. Sper să fie la fel de amabile.

Advertisements

4 thoughts on “Cu ce să vă ajut?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s