Dragă jurnal,

Uneori, mă întreb dacă ar trebui să mai continui. Chiar nu mai am puteri, chiar mă gândesc dacă are cineva chef mereu să-mi citească măgăriile. Cuvintele prost puse. Ideile care nici măcar n-au vreun sens.

Nici nu știu de ce sau cum am început. Că-mi place? M-ar crede cineva? De obicei, oamenii se plictisesc repede, își schimbă sentimentele, te lasă pentru cineva mai bun.

Mă mai întreb. Citește cineva până la sfârșit? Primesc aprecieri pentru că la rândul meu apreciez, sau chiar e cineva încântat de ceea ce scriu, împart, gândesc? Se mai macină cineva cu asta?

Am descoperit scrisul de ceva timp, cu adevărat, dar uneori nu știu dacă trebuia să fac asta. Poate a fost doar o glumă  pentru mine. Poate am fost eu prea credulă, însă trebuie să recunosc: mă simt bine de fiecare dată. Nu pune întrebări, e aici. Îmi place când văd că primesc comentarii, când încerc să așez totul cum pot eu mai bine. Îmi place când nu am inspirație și mă supăr din orice virgulă pusă aiurea. Îmi place că mă enervează, dar mă bucură în același timp.

E scrisul, sunt eu.

Iar, pentru cei care au citit vreodată blogul meu. Mulțuuuuuuuuumesc!