Tu.

Fii atent cum merg lucrurile. Te naști, înveți, găsești primii prieteni, iubești, descoperi, ai încredere. În tine, dar mai mult în ceilalți chiar dacă n-ai vrea asta. De multe ori faci ce spun ei. Ce? Cum? Unde?

Da! Asta se întâmplă. Găsești ceva. Îți place, te agăți de acel-ceva-ul tău. Nu contează ce este. Simți tu că e ce vrei să faci, că te reprezintă, că nimic nu e mai bine decât asta. Te gândești non-stop, te întrebi la fel de mult. Îți calculezi șansele, tu eși aici, visul acolo. Pui ochii pe el și începi să megi. Tâgâdâm, tâgâdâm cu încredere și viteză, fără opriri la cafenele sau supermarket-uri între timp.

quipple229

Și apoi se termină totul. Cu noaptea-n cap, după-masă, seara. Habar n-ai de ce. Că ți-a spus ăla că nu te descurci, că nu te-a dat exemplu vecina, că drumul tău nu duce nicăieri, că nu te pricepi la așa ceva. Cum să continui un drum care nu e pe placul lor?! Ai nevoie de atâtea și nici nu te vezi pornit. Cum ai îndraznit măcar să te gândești la așa ceva? N-aduce bani, nici faimă. Așa zic. Nici măcar un salut când e strada aglomerată.

Și se închide drumul. Ori întorci de bună voie, ori îți spun ei că e închis.

E vina ta până la urmă.

Nu-i lăsa niciodată să-ți ia ceea ce-ți place. Nu-i lăsa să se uite de sus la visul tău sau să-ți întrerupă drumul. Oamenii se schimbă, pleacă. Poate nici nu ajung să te cunoască pe tine, cel adevărat. N-ai încredere în ce spun. Rămâi așa cum te știi, cum obișnuiai să fii. Cum îți promiteai că dată viitoare va fi exact așa cum trebuie să fie. Promite-ți asta din nou.

Nu uita de tine. Niciodată. Orice-ar fi.

Pentru că tu rămâi copilul ăla din ultima bancă, mereu zurliu și în căutare de teme rezolvate la mate. Adoleșcentul îndrăgostit de 10 persoane odată sau studentul bâtă cu examen a doua zi. Omul care și-a început prima zi de muncă. Adultul responsabil care merge la părinți în vizită după mult timp. Bătrânul care își așteaptă nepotul de la grădiniță.

Tot tu ești. Tot tu vei fi.

Advertisements

2 thoughts on “Tu.

  1. Odată şi odată va trebui să învăţăm că nimeni, absolut nimeni de pe Pământul ăsta, nu ne iubeşte aşa cum putem să ne iubim noi înşine. Poate că sună a însingurare, dar nu e. Deşi, scepticii spun că suntem singuri, doar noi cu noi înşine, de când ne naştem şi până ce ne dăm ultima suflare.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s