Confesiune? Confesiune!

”Dacă m-ați întreba pe mine v-aș povesti o grămadă. Ați putea spune că sunt încrezută, dar nu. Majoritatea timpului mi se spune că stresez oamenii, deci n-am o reputație prea bună. Îmi pun amprenta mai ales în rândul copilașilor, cică. Ei au o slăbiciune ciudată pentru mine, doar că nu neapărat în sensul cel bun al cuvântului. Uneori îmi lasă impresia că ar putea să-mi dea foc doar cu o piatră și un lemn alături.

Dar eu tot îi iubesc.

largefff

Să vă mai spun despre mine. De obicei, am culori și materiale care mai de care. Încerc și eu să dau tot ce am mai bun, să agăț cum pot. Apoi, îmi place să aleg povești cu zâne, autori care sunt tot mai sinceri cu ei, chestii și idei prin care să impresionez, mai un roman polițist, mai o poveste cu vampiri. Șantajez și eu cum pot până la urmă. Le explic ce duce la dezvoltare personală, cum trebuie să crească alături de mine, ce ar trebui să cunoască mai mult.

Și încerc să-i aduc de partea mea. Însă recunosc, nu tot timpul îmi iasă asta.

-Nu mai pot!

-Iar începi?

-Nu înțeleg! Cartea asta idioată de istorie mă nenorocește! De ce trebuie să învăț eu de ei, dacă oricum au murit toți. Nu e ca și cum le-aș da întâlnire sau ceva.

-Of, of. Lasă că vei reuși tu.

-Numai când văd coperta îmi vine să o arunc pe geam. Nu vezi ce formă poate avea?! Cere pumni. Nici culoare, nici nimic.

-Gândește-te că va trece și ăsta și nu o vei mai folosi.

-Vezi?! O țin degeaba! Am mai dat și banii pe ea aiurea…

prettygift

Da, cam așa. Uneori mi-o iau urât. Studenți, cei care urmează să dea un examen, elevi de generală și nu numai. Dar mai sunt și momente în care sunt adorată. De la copertă până la calitatea paginii. Din cap până în picioare și poate puțin mai mult. Și mă bucură asta, mă face să mă simt și eu importantă, ca are cineva nevoie de mine.

-Ai terminat de citit?

-Mai am câteva pagini.

-Numai tu puteai să citești în 2 zile tot. Parcă erai un zoombie.

-Heeeeeeeei! E cartea mea preferată. Îmi place tot la ea. Absolut tot! N-am putut să o las din mână. E ca melodia ta preferată, ca tricoul ăla verde ce-l poartă prietenul tău încontinuu, ca un cântec fain de chitară. Să simți pagina aia la tine în mână, să răsfoiești, să subliniezi citatele preferate, să vezi felul în care sunt aranjate literele pe hârtie.

-Ai început să vorbești din cărți?

-Am învățat de la cei mai buni.

books,photo,photography,reading,interior,design,wallpaper-6e2c6e1cc46cd0841e40bba683ce1080_h

Până la urmă nici eu nu știu ce să mai cred. Ce?! O carte se distrează o grămadă. Dacă v-aș spune că și Barbie sau J.Lo mă citește, m-ați crede? Am cunoscut atâția, am învățat atâtea. De ați știi în câte locuri am fost și câte mi s-au arătat. De fapt, stați așa. N-ați vrea să veniți cu mine? Vă jur că nu vă voi supăra, că o să râdeți, că sunt un prieten devotat ce nu pleacă atunci când găsește pe cineva mai bun.

Haaaaaaaaai! Luați-mă de mână. Promit să vă țin strâns. ”

Advertisements

5 thoughts on “Confesiune? Confesiune!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s