Parfumul nopților arăbești.

Pe Șherezada o știe oricine. Tipa aia calmă, blândă, frumoasă și plină de iubire care l-a vrăjit pe al ei rege. Încă are parfumul nopților arbești și culoarea cafelei în ochi de fiecare dată când îi pronunți numele.

Am și eu Șherezada mea. E adevărat, nu de foarte mult timp și oarecum diferită. Dar vă spun, o am. E caldă, dulce, uneori cu lapte sau frișcă. Mă ține trează de fiecare dată când simt că nu mai pot, mă calmează și mă înveselește în același timp, îmi dă din parfumul ei când vede că cer asta. Așa e ea.

okke6

Povestea e destul de simplă. Am dat și eu de gustul cafelei acum 2 ani. Până atunci nu mă omoram după ea, nici nu gustam și mi se mai făcea și foame după. Am început să mă obișnuiesc cu ea și să experimentez de fiecare dată când puteam. Eram o fată simplă, credeam că există doar cafea de la tonomat și nes până atunci.

Am aflat apoi că sunt mai multe sortimente. Ieșeam, gustam, comparam. Așa am ajuns să beau cafea cu lapte, cafea cu ciocolată, cu frișcă,cu gheață, cu topping de caramel, la ibric, la ceșcuțe mici ca-n filme. Apoi, mi-am dat seama că cea turcească are și o poveste, pe lângă gust. Așa că am gustat și din aia și mi-a ajuns Șeherezada într-un fel.

De ce?

Pentru că e singura care îmi spune o poveste în fiecare dimineață. Și uneori mă văd zburând în drumul spre facultate, alteori direct în Orientul Mijlociu sau pur și simplu lângă persoane faine și îmbrăcate în culori vesele. Ce este foarte mișto? Magazine online cafetiere sunt multe. Poți să împrumuți de acolo orice te atrage și poți să-ți creezi dimineți frumoase tot timpul. La fel ca mine.

12112900_994462790610302_708668125_o

Plus de asta, găsești oferte. Deci, orice te atrage, poți tasta oferte cafetiere și treaba devine mai simplă. Acum, nu știu dacă ați auzit, dar s-au creeat cafetierele Arzum. Cu ele sigur vei scrie o poveste în fiecare dimineață. Sunt în stoc, le poți găsi online, iar garanția este de 24 de luni.

Modelele sunt diferite, în funcție de preferințe, iar majoritatea au capacitate de 12 cești, funcție antipicurare sau funcție de menținere caldă a cafelei. Materialele sunt de cea mai bună calitate și conferă un design deosebit. Da, așa este. Te vei simți ca în Orientul Mijlociu sau cel puțin te vei bucura de acea aromă deosebită.

Deci, vă recomand tuturor o Șeherezada.

Cine n-ar vrea să se trezească în fiecare dimineață cu o poveste, nu?

logo

*Pentru SuperBlog2015.

5 thoughts on “Parfumul nopților arăbești.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s