Jurnalismul și părerile.

Boooooooooooooooooooooooooooooooon. Zilele astea m-am enervat cam des, poate de asta sunt mai pesimistă decât în mod normal. Am stat și am analizat viața jurnalistică și am început să le dau dreptate celor care văd oamenii ăștia ca pe niște roboți cu microfoane în mână, carnețele în geantă și drăcușori în minte. Sincer, nu-ți trebuie multe școli sau facultăți să-ți dai seama de asta. Este peste tot aceeași reacție.

E ciudat că vezi prezentatori care stau cu picioarele pe masă în timpul unui interviu și iau la mișto invitații doar pentru că ei sunt acolo și cei care vin, vin pe banii lor. Trebuie să ai realizări de realizări sau să mori de 5 ori pe zi ca să ajungi la știri. Trebuie să câștigi din naștere un corp frumos ca să te bage cineva în seamă. Așa am observat să sunt selectați, mai nou. Nu există oamenii din spate, nu știe nimeni numele reporterilor (care fac toată treaba) și totul este doar despre spectacol. Facultatea nu-i bună, se face degeaba, ăia care ies din ea, ies pe ochi frumoși, mai sunt și proști de dau în gropi, nici să vorbeasă nu știu. Totul e degeaba, huh?

Error 404. „Jurnaliști”not found.

De asta sunt îngroziți toți. Pentru că nu mai au încredere. Pentru că majoritatea jurnaliștilor au studiat ASE-ul și Dreptul și n-au găsit loc în domeniu, dar au avut noroc pe moment sau o pilă bună acolo. Pentru că UNA vorbești cu ei și ALTA scriu sau înțeleg. Și uneori e nasol pentru că eu știu că nu-s oameni răi, dar îi schimba multe chestii. N-am să pricep niciodată de ce DOAMNE-DUMNEZEULE e important câte gagici ai sau cu cine ieși în oraș, câte diete ai ținut sau ce tip de hamburger a mâncat nu știu ce vedetă. Cum poate fi asta mai important decât o reușită sau o chestie făcută de tine, cu mânuța ta, pe care să o vadă și ceilalți și să o aprecieze?! Dime, por favor!

Cum ar putea oamenii să mai aibă încredere să-ți zică povestea lor sau să nu-ți râdă în față când le spui ce profesie ai? Cum ai putea să le spui celorlalți că e greu să iei un interviu, că uneori n-ai subiecte sau îți tremură picioarele de frica unui refuz, că nu dormi din cauză că te-ai cam făcut de rahat cu inviatatul de lângă tine, când tot ce văd ei sunt minciuni și certuri. Presărate cu veșnica întrebare : „Și cum vă simțiți în acest moment?”. Presa e numai în fundul politicienilor. Presa e numai după bani. Presa e coruptă. Presa e…care presă?!

Nu toată e. La fel cum există avocați care vor dreptate, polițiști care fac și altceva în afară de a da amendă pietonilor, taximetriști care te duc direct acasă și nu pe alte potecuțe, mai sunt și oamenii ăștia ( de obicei, nebăgați în seamă, pentru că sunt prea mici) care scriu sincer, curat, adevărat. Cărora nu le pasă dacă ajung pe sticlă îmbrăcați la patru ace și își doresc doar să lucreze bine și cu spor. Probabil pe cale de dispariție, dar SUNT ACOLO. Deschideți ochișorii și admirați priveliștea pentru că ei fac adevăratul jurnalism. 

Și vor să scrie cu sufletul despre voi. Și vor să strige în gura mare că sunteți oameni faini 🙂 .
image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s