De vorbă cu Amira

Pe Amira o știți sigur. E o tipă tare simpatică și o auziți din octombrie la radio. Mie mi-a atras atenția din prima și chiar am vrut să o cunosc mai bine. Îmi place mult ce face și sunt sigură că va ajunge exact unde își dorește.

AMIRAa

1. Probabil ai mai fost întrebată asta. De ce ai vrut de la început să faci muzică? Ce te-a convins că asta îți dorești?

Iubesc muzica și ea pe mine. Ne înțelegem perfect.

2. Cânți de mult timp? Cum erai la început? Cine te-a remarcat?

Am fost timidă și în general îmi e frică de penibil. Târziu, când am devenit mai sigură pe mine, i-am cântat tatălui meu și el m-a susținut cu orele de canto. Am făcut câteva, apoi am învățat singură restul (să compun) pur și simplu lucrând în diferite studiouri. Am ajuns în atenția lui Adrian Sîna printr-un prieten care îl cunostea pe Silviu Dumitrascu (producatorul piesei și totodată cel care a scris linia de pe refrenul piesei “le-am spus și fetelor” ) unde am conceput piesa impreună cu cei doi. Adrian si Silviu sunt oameni talentati :).

3. Cum ai reușit să iei legătura cu Lidia? O cunoșteai dinainte?

Cu Lidia m-am cunoscut la studio și la scurt timp a venit colaborarea.

4. Nu oricine are norocul de un succes așa mare din prima. Cum ai reacționat când ai văzut că oamenii primesc așa bine vocea ta la ei în case?

Fericirea pe care publicul o oferă artistului este nemarginită. Am avut momente în care am plans de fericire. Este ceva nou pentru mine. Sunt binecuvantată!

5. Sigur nu e ușor ceea ce faci. Cât timp îl petreci exesând?

Nu mai exersez cum o făceam. Acum importante sunt creațiile mele. Să știi că prin compoziție repet cel mai bine. Fac asta zi de zi.

6. Cum a fost primul concert? Crezi că îți lipsea ceva pe atunci?

Primul “concert” ar putea însemna Media Music Awards unde am lansat piesa, concerte nu am încă.

AMIRAa

7. Mi-ai putea povesti cum e o zi din viața ta acum, față de cum era înainte ca oamenii să te cunoască?

Nu te gandi că merg pe strada și oamenii sar pe mine. M-au recunoscut câțiva, foarte mulți îmi trimit mesaje pe facebook și cereri de prietenie.

8. Cum te-ai simțit când ai văzut artiștii pe care îi urmăreai la televizor, în fața ta?

Sincer, așteptam să îl îmbrățișez pe What’s Up, dar nu am îndrăznit. A fost emotionant.

9. Ești o persoană timidă? Cum e când ții un concert și ai în fața ta atâția oameni?

Sunt timidă, dar îmi plac provocările.

10. Cum te simți atunci când auzi melodia ta la radio sau când îi auzi pe ceilalți fredonându-ți versurile?

De multe ori mi se face pielea de gaină.

11. Când compui, te inspiră ceva anume?

Avem o echipa minunata la Akcent Music Studio. Ne ajutăm reciproc. Inspirația este o stare.amiraaa

12. Cum de încă mai faci asta când unii din artiști preferă să primească împachetată melodia și doar să o interpreteze. Nu crezi că ar fi mai ușor să faci asta?

O intrebare bună. Atata timp cât își pun amprenta și improspătează piesa cu interpretarea lor, nu e nimic rău în asta. Mie așa mi-a fost dat de Sus, deocamdată.

13. Cum e după ce te întorci de la studio? Cu ce sentiment vii acasă?

Când mă întorc de la studio și am facut lucruri drăgute, precum o linie melodică ori versuri ori am dat o idee bună,sunt împăcată și îmi sună muzica în cap până adorm.

14. Ce gen de muzică îți place să faci? Ce vise ai?

R&b-soul și visez să ajung in S.U.A unde imi doresc să compun pentru artiștii mari ai lumii.

15. Pe când vom auzi și o melodie doar a ta?

În curând. Eu m-am apucat de treabă. Promit să nu dezamagesc, ba chiar sa va surprind.

ami

Mă bucur mult că te-am cunoscut, Amira. Îți țin pumnii pentru ce pregătești în continuare. De aici din spate :).

Olivia Păunescu: ,,Pentru a reuși, trebuie să știi exact ce vrei. De la bun început”

O știu pe Olivia din clasa a 11-a. Țin minte și acum primul Observator în care am văzut-o și i-am simțit emoțiile și energia din ziua aceea. Mă gândeam eu pe atunci ,,Ce tare să vorbești cu atâția oameni din spatele televizorului! Și ce tare să nu te încurci în timp ce vorbești.”

În urmă cu cinci zile am văzut-o și față în față. Nu e nicio diferență. E la fel de drăguță și plină de viață cum e de luni până vineri, cum e de la 6 dimineața. Cu toate că drumul ei a fost puțin greu, fără nimeni în spate care să o ghideze, uneori singură, tot timpul i-a plăcut ceea ce face. Și asta a ajutat-o să nu renunțe.

Dar, mai bine, să vedem care au fost exact răspunsurile sale.

12006354_770840533044011_6806438053402326438_n

1.De unde ideea de a deveni jurnalistă? Ce te-a atras la meseria asta?

Pot să spun că meseria asta m-a ales pe mine. Făceam ASE-ul. Nu aveam nicio legătură cu Jurnalismul. Eram la Markering la ASE. Și am primit un telefon. M-am dus la un casting la PRO Tv, iar în urma acelui casting am fost singura persoană care a rămas, care a fost selectată. Am făcut o perioadă de probă și am rămas reporter de teren acolo.

2. Și cum e toată treaba asta cu reporterul de teren? Ți-a plăcut?

E o chestie fantastică. Dar, este foarte greu. Foarte greu. Nici nu cred că îți pot explica, totul e să trăiești pe propria piele. Vă pot spune, însă, că au fost ani de sacrificiu. Am muncit foarte mult, am plâns foarte mult. A fost un amalgam de sentimente frumoase, până la urmă. Pentru mine, jurnalismul a fost și este job-ul meu de suflet. A fost ca o școală a vieții. Cine alege meseria asta, trebuie să fie foarte conștient de sacrificiile pe care trebuie să le facă. Pentru că, vă spun foarte sincer, n-am avut weekend-uri, n-am avut sărbători. Alții mergeau seara, ieșeau, eu nu-mi permiteam asta pentru că trebuia să fiu a doua zi aptă de muncă. Asta în primul rând. Apoi, am avut nopți întregi nedormite, în care am fost pe platou. Deci, nu este deloc ușor.

3. Erai o persoană timidă în timpul școlii? 

Foarte timidă. Foarte timidă. Și încă sunt. Am încercat să-mi înving emoțiile încet-încet. Dar, probabil, emoțiile directului m-au educat. Ceea ce simțeam în momentul în care trebuia să fac un live…era…nu știu..ceva fenomenal. Nici nu pot să descriu în cuvinte.

4. Cum se comportă oamenii cu tine acum, față de cum se comportau înainte de a apărea la televizor?

Sincer, nu am simțit neapărat o diferență. Pe mine nu mă recunoaște lumea pe stradă, deci să nu îți imaginezi că am parte de o recunoaștere. Nu. Sunt o persoană absolut normală, iar oamenii din jurul meu se poartă foarte frumos pentru că sunt oameni. Cu ,,o” mare. Am în jurul meu foarte mulți oameni și nu mă tratează diferit. Adică, nu sunt altcineva. Nu am uitat de unde am plecat, am avut de a face cu foarte multe persoane noi în meserie și i-am sfătuit exact așa cum și eu am primit sfaturi la începutul carierei mele. Și pe cât posibil, încerc să ajut. Pentru că știu cât de greu a fost la început și eu nu am cum să uit de unde am plecat.

12204791_1006342696088978_240075160_n

5. Despre ce a fost prima ta știre?

O! Nu mai știu. La primele știri, țin minte că am fost împreună cu ceilalți colegi din PRO Tv, dar nu mai știu despre ce a fost prima știre.

6. Dar, ai mințit vreodată în reportajele tale?

Nu. Nu am mințit. Am încercat să accentuez anumite lucruri în funcție de subiectul știrii. Adică, practic am scos în evidență părți care nu erau tocmai plăcute.

7. Și ce vise aveai de la început? Ce te vedeai de la început-început?

Sincer, eu nu am gândit niciodată așa pe termen lung. Îmi doream să fiu tot mai bună în ceea ce fac, îmi doream să ajung să îmi fie prima știre pe post, să deschid Jurnalul cu știrile mele. Adică, nu aveam vise de genul: ,,Aș vrea să fiu prezentatoare!” Nu, sincer. Mi-a plăcut foarte mult și în continuare, eu mai am și această meserie de reporter pentru că fac materiale pentru o emisiune la Antena 3, ,,Numai de bine”. Și exact ca și pe vremuri, îmi găsesc singură știrile, vorbesc cu persoanele care ar putea să mă ajute și mă duc pe teren. Exact ca pe vremuri. N-am renunțat la meseria asta. Pentru că este foarte frumoasă. Și este foarte frumos să interacționezi cu oamenii, să iei pulsul evenimentelor. Îmi place tare mult partea asta de jurnalism.

20151103_083346

8. Crezi că ai nevoie de noroc în meseria asta?

Hmm. Poate ți-aș fi răspuns odată cu da. Dar, nu mai cred în noroc. Nu mai cred. De ceva timp încoace, cred că îți faci singur norocul ăsta. Sau șansa. Trebuie să-ți dorești foarte mult și trebuie să știi exact ce vrei. Nu să bâjbâi. Dacă bâjbâi, nu vei reuși. În momentul în care știi exact ce îți dorești, unde vrei să ajungi, atunci sigur se va întâmpla. Nu mai cred în noroc, nu mai cred. Pur și simplu ți-l faci singur.

9. Cât timp pierzi în redacție?

Bine, nu se poate spune că pierzi timpul. Este o experiență foarte frumoasă redacția. Stau foarte mult aici. Ideea este că nu prea îmi mai permite timpul foarte mult. Eu mă trezesc la 3:30 dimineața și e un pic dificil. Sunt deja 3 ani de când fac chestia asta de luni până vineri. Acum, după muncă, pot să rămân în redacție să scriu o știre pentru ,,Numai de bine” sau să dau telefoane. Nu pot să spun că am un timp anume de stat în redacție.

10. Și ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

Acum? Acum îmi place foarte mult că pot să aduc în casele oamenilor puțină energie. Energie pozitivă pentru că reacțiile lor sunt că îi binedispun de diminața. Și chestia asta este foarte, foarte importantă pentru mine. Mă încarcă, la rândul meu.

11. Te-ai gândit vreodată că nu faci ceea ce trebuie?

Niciodată. Niciodată nu m-am gândit. Dacă m-ai întreba ce aș vrea să fac altceva, nu știu ce ți-aș spune. Pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac acum.

Olivia-Păunescu-are-un-secret-pentru-a-scăpa-de-caniculă

12. Și cum a fost prima zi în care ai prezentat Observatorul?

Doamne! Doamne! Au fost niște emoții… Repet, sunt o fire timidă, sunt un om sensibil. Adică, pe mine. toate experiențele astea m-au format. Au fost emoții foarte mari și nici nu știu cum mi le-am stăpânit.

13. Ai făcut vreodată ceva ce nu ți-ai dorit sau ai scris ceva ce nu ai vrut?

O să îți spun ceva ce chiar vorbeam de dimineață cu celelalte colege. Țin minte că pe vremea când eram la PRO Tv, trebuia să fac camere ascunse. Aceste camere ascunse însemnau practic să-i demasc pe oameni. De asta se și numesc ascunse, pentru că respectivii oameni nu vor să vorbească în fața camerei. Nu mi-a ieșit niciodată, dar niciodată, o cameră ascunsă. Adică, pentru mine, faptul că trebuia să-i pun pe oamenii respectivi într-o situație pe care nu și-o doreau, nu ieșea. Nu puteam să fac respectivele materiale. Deci, nu am făcut nimic din ceea ce nu am dorit să fac. Dinainte știam că am anumite limite.

14. Cum erai la 19 ani?

Doamne! La 19 ani, aveam o groază de vise. Bine, și acum am. Nu s-a schimbat nimic, dar pot să îți spun că față de acum, eram puțin mai teribilistă. Nu mă gândeam la consecințe, mă aruncam pur și simplu în foc.

Olivia-3

15. Te-ai blocat vreodată în reportaje sau n-ai avut cuvintele la tine?

Da, cu siguranță. Oricui i se poate întâmpla lucrul acesta. Și în direct se întâmplă. Sunt lucruri inevitabile.

16. Oamenii te-au descurajat? Te vedeau jurnalistă?

Au fost foarte mulți oameni care m-au descurajat, dar din răutate. Nu i-am băgat în seamă. Bine, pe moment m-a întristat ceea ce făceau, dar da. Să nu te gândești că întâlnești numai oameni buni și dornici să te ajute. Nu. Există foarte mulți oameni care îți pun bețe în roate. Depinde foarte mult de tine. Și dacă știi ce vrei, cu siguranță îi vei opri. Cu siguranță. N-am niciun dubiu și asta, nu doar în meseria pe care o faci. În general, în viață. Eu mă conduc cumva după această convingere și nu cred că greșesc.

17. De ce ai recomanda oamenilor să fie jurnaliști?

Sincer, eu n-aș face nicio recomandare de genul ăsta. Sincer. Pentru că e foarte greu. Și înseamnă o viață cu multe renunțări. Cu multe. Depinde foarte mult de omul care vrea să facă această meserie, dacă este pregătit să renunțe la foarte multe lucruri. Eu, o fostă motociclistă,  nu aș recomanda nimănui să se urce pe o motocicletă în urma experiențelor pe care le-am avut. Pentru că știu că este periculos. Nu mi-aș perimte să conving pe cineva să facă un job care aduce multe renunțări. Și care este greu. Nu oricine pornește și ajunge undeva. Am văzut foarte mulți tineri care se pierd pe drum pentru că nu știu ce își doresc.

12207795_1006342652755649_2003196322_n

De când am stat de vorbă, parcă am prins mai multă energie și m-am mai trezit la realitate. Recomandarea ei este să faceți exact ceea ce vă doriți și să începeți din timp. Nu vei primi niciodată totul gata și frumos împachetat. Sunt etape care trebuie urmate pentru a reuși.

Mi-a plăcut tare mult să stau de vorbă cu tine, Olivia. Eu te îmbrățișez de aici din spate și promit că te voi urmări și de acum înainte. La fel ca în a 11-a. 

Diana Bart: ,,Încrederea în tine este cheia pentru a deveni un jurnalist bun”.

Se spune că e destul de greu să ajungi la cei de dincolo de ecranul televizorului. Nu mulți te sprijină de la început sau îți dau o șansă. Diana Bart n-a vrut să fie genul acela de persoană. Chiar dacă timpul ei liber nu e mereu darnic, nu a arătat asta și mi-a oferit ocazia să o cunosc.

Redacția era plină de viață când am ajuns. Peste tot scaune roșii ocupate de oameni ce își scriau articolul în grabă. Lumina era slabă, atât cât să nu te doară ochii când scriai. Se auzea sunetul tastelor și al televizoarelor care anunțau știrile în paralel. Deja îmi e dor de ea. Am amenințat pe acolo că mai merg.

10858628_883601431673282_1531199152568460138_n

1.Cum te-ai descrie înainte de începe interviul?

Sunt o fire foarte jovială, foarte prietenoasă, spontană, așa că îți răspund cu drag la orice întrebare.

2. De unde ideea de a deveni jurnalistă?

De când eram mică îmi doream asta. Deși pare, nu e deloc o invenție, este o realitate. Nu știu cât aveam. Cred că 7-8 ani și voiam să devin prezentatoare. Îmi luam ziarul, îl puneam pe picioare, îmi împreunam mâinile, stăteam dreaptă exact cum vedeam la televizor și începeam să citesc de pe ziar, să prezint știrile. Dacă nu făceam asta, luam telecomanda și cântam.

3. Cum se comportă oamenii cu tine acum, față de cum se comportau înainte de a te vedea la televizor?

Mă bucur că ai atins acest subiect. Mi s-a întâmplat, deși eu fiind foarte sociabilă și încercând să nu mă schimb, oamenii să se comporte mult mai frumos cu mine știind că eu apar la televizor. Și acest lucru nu mi se pare normal.Tocmai de asta eu mi-am păstrat naturalețea și în fața camerei și în afara ei. Eu așa sunt peste tot.

4. Cui i-ai luat primul interviu?

Primul interviu? Doamne Dumnezeule, chiar nu m-a mai întrebat nimeni asta. Lucram la televiziunea locala a primarului PDL Brașov și acolo…cred că domnului Emil Boc. Cred că lui i-am adresat primele întrebări. Apoi a urmat Traian Băsescu, Elena Udrea. Dar, Emil Boc a fost prima personalitate pe care am intervievat-o.

11221633_846421802137237_6349903457704033674_n

5.Articole ai scris? Voiai să te axezi pe presa scrisă?

Când eram la liceu, aveam o revistă și am publicat acolo câteva articole. Deci, până să termin facultatea de Jurnalism, am scris diferite lucruri acolo.

6. Erai o persoană timidă în timpul școlii? 

Nu eram foarte timidă. Eu sunt foarte energică, foarte volubilă. Nu am timp să fiu timidă, dar recunosc că aveam emoții. Mai ales la început. Cu toate astea, am mare încredere în mine și reușesc să trec peste ele. Emoțiile până la urmă sunt naturale și e bine să le ai. Cine spune că nu are emoții și că nu le-a simțit niciodată, nu cred că este încântat de ceea ce face.

7. Dar crezi că o persoană timidă poate să devină jurnalist?

Depinde. Dacă se poate schimba, da. Pentru că această meserie implică mai multe lucruri. Dincolo de ce înseamnă sticla și  ce frumos pe sticlă. Eu, de exemplu, am început ca reporter. Prima mea știre a fost la o Conferință de presă a Revoluționarilor. Și mi-au spus să merg acolo și să mă întorc cu 4 știri. Eram în anul doi de facultate. Cum am studiat și Facultatea de Filosofie-Jurnalism, pot să spun că ceea ce ne învață în cărți, nu se compară cu ceea ce este într-o televiziune. Mă gândeam pe vremea aia că dacă știu totul din cărți, mă voi descurca perfect și pe teren. Cât de greu putea să fie? Apoi, m-am trezit la Conferință și mi-au spus că trebuie să fac rost de minim 4 știri. Cum să fac eu asta? Adică să merg la un singur eveniment și să mă întorc repede cu atâtea știri? Imposibil.

M-am dus acolo și am început să-mi notez tot ce spuneau ei. Greșeala a fost că am început să notez tot, în loc să notez ideea. Vedeam că nu pot să țin pasul și am început să mă îngrijorez. Atunci am spus eu că e clar, nu am șanse să mă întorc cu numărul de știri. La un moment dat, persoanele care au participat la Conferință, au început să se certe. Și mie, în momentul acela nu mi s-a părut nimic interesant, m-am bucurat că nu mai trebuie să scriu. M-am întors la redacție și m-a întrebat producătorul ce am reușit să scot. I-am spus sincer că nu am făcut mare lucru pentru că au început să se certe oamenii de acolo. Pierdusem știrea. De atunci țin minte. E foarte important asta, e important să prinzi. De asta spun că trebuie să te schimbi pe parcurs.

8. Ai emoții înainte de a intra în direct?

Acum, sincer nu mai am. Sunt atât de în largul meu aici, de 3 ani fac treaba asta, și chiar dacă sunt în direct nu mai am emoții. Poate când am un invitat așa mai special sau când sunt la anumite evenimente, da.

11665558_992497767450314_43383226968938629_n

9. Cum e o zi din viața ta?

E destul de agitată. Am norocul că lucrez de la 16:30 și îmi e mai ușor să mă obișnuiesc. De obicei, intru direct la machiaj și încerc să fiu pregătită. Apoi, merg să citesc toate știrile. Înainte eram și editor și dura mai mult. Acum trebuie doar să mă uit peste ele, peste titluri, apoi intru în direct.

10. Ai mințit vreodată în reportajele tale?

Nu, să știi că nu. Am să-ți spun și de ce. Ori alegi să fii un jurnalist din acela foarte rău, care să mintă pentru a scoate subiectul, ori un jurnalist care să fie sincer, care găsește mereu o rezolvare fără a se folosi de ceilalți. Eu am ales să fiu genul de jurnalist care să nu lovească în oameni. Și chiar dacă aveam cazuri în care trebuia să merg la Consiliul Județean și să filmez cu o cameră ascunsă pentru a afla mai multe, am încercat să le spun apoi cum stă situația și că trebuie să își asume anumite lucruri. Mereu anunțam că am folosit camera ascunsă.

11. Îți place partea politică să înțeleg.

Da, îmi place tare mult. Eu am lucrat 4 ani doar pe partea politică într-o televiziune locală.

12. Pe cine admiri cel mai mult din media?

De la noi, îmi place foarte mult de Andi Moisescu. Este genul acela de persoană care are mereu cuvintele la el și se descurcă în orice situație. Îl văd un om echilibrat, care deși este atacat, știe să răspundă cu diplomație. La fel de mult, îmi place și de Dragoș Bucur.

13.Ți-a fost vreodată atât de greu încât ai fi vrut să renunți?

Da, la început. Deși știam că asta vreau cu adevărat, tot mă lăsam influențată de probleme și îmi venea să mai renunț. Dar, în momentul în care mi-am asumat că ăsta este visul meu și vreau să-l urmez indiferent de ce va veni și că îmi place ceea ce fac, am devenit mai puternică.

11219316_846421955470555_6299614398596809820_n

14. Cum te-ai simțit când ai venit pentru prima dată în București și te-ai văzut singură?

Adevărul e că nu a fost atât de greu. Locuiam la mătușa mea și mă susținea. Prima dată când am primit oferta de a lucra la DIGI 24, am hotărât să vin cu brațele deschise. Eram mulțumită că pot lucra doar 3-4 ore, nu non-stop ca atunci când eram reporter. Eram foarte entuziasmată și m-am lăsat dusă de val. A contat foarte mult experiența de 7 ani pe care am avut-o de când am lucrat pe teren. Dacă nu ai experiență și nu treci toți pașii, nu prea ai șanse. Nu poți apărea direct pe sticlă și prezenta.

15. Ce îți trebuie, după tine, pentru a deveni un jurnalist bun?

Îți trebuie încredere în tine, în primul rând. Și să realizezi că asta îți dorești cu adevărat, să cari în cârcă totul. Și eu am avut momente în care producătorul îmi spunea ,,Fată, ești proastă? Tu chiar nu vezi ce scrii?” Adică erau momente în care plângeam și mă întrebam dacă eu sunt cea care greșește. Dar, toate lucrurile acestea m-au ajutat să-mi dau seama că asta îmi doresc cu adevărat. Trebuie să fii spontan, îndrăzneț, informat.

16. 3 avantaje ale profesiei?

O dată, cunoști multă lume. Ești popular, te ajută foarte mult imaginea publică, mai ales dacă vrei să-ți faci o afacere în paralel. Și…este totul un hobby plătit. Așa îl văd. Vin de drag și asta e viața mea.

17. Ce te enervează cel mai mult să fii întrebată?

Practic cred că nu mă mai enevează nimic. Dacă ai încredere în tine și te știi o persoană curată, nu cred că mai este nimic ce te poate deranja.

12112342_1041066305926793_9051365123221111530_n

18. Ție îți place să desenezi. Mai ai timp?

Așa este. Acum nu prea mai am timp, dar sunt zile în care fac asta. Am făcut desene pe pereți, animate, pentru o grădiniță. Da, e frumos. E o a doua pasiune a mea și îmi place tare mult.

19. Te-ai simțit vreodată neîndreptățită?

Neîndreptățită, nu. Poate te mai gândești așa, când nu faci bine ceva. Dar, e bine să știi când greșești. Poți să crești învățând.

20. De ce ai convinge o persoană să se facă jurnalist?

Sincer, nu cred că aș convinge pe nimeni neapărat. Știi cum e, fiecare meserie e frumoasă atâta timp cât îți place și o faci cu drag. E alegerea fiecăruia.

12038060_799696820147644_7026102532529487129_n

Eu te îmbrățișez cu drag de aici din spate. Și mă bucur tare mult că am avut ocazia să te cunosc.

Cătălina Roată: ,,Domeniul ăsta m-a ales pe mine, mai mult decât l-am ales eu pe el”

Mulți dintre voi urmăriți tot ce se întâmplă la televizor. Că vreți sau nu. Pe Cătălina sigur o știți de pe acolo și chipul ei vă este deja cunoscut. În special dacă sunteți pe fază cu tot ce se întâmplă la Cronica Cârcotașilor.

La 20 de ani împliniți și studentă în anul al doilea, ea a venit din start în București pentru a le arăra oamenilor că se poate dacă îți place. Domeniul ăsta parcă a ales-o pe ea și nu s-ar vedea făcând altceva.

547428_308848619180906_1496996458_n

Dar să o lăsăm pe ea să ne explice cum au stat lucrurile de la bun început.

1.De ce ți-ai dorit să devii jurnalistă? Și de când?

Totul s-a întâmplat la mijlocul clasei a 12-a. Fără să vreau am început să urmăresc site-ul facultății și mi-a plăcut foarte tare cum erau prezentate toate obiectivele pe care se axa instituția. Și am zis da. Recunosc, domeniul ăsta m-a ales pe mine mai mult decât l-am ales eu pe el. La început, pot spune că nu mi se dădeau prea multe șanse, mă vedeam și eu nepregătită, era și examenul de admitere. Și mi-am zis: ,,Chiar dacă nu sunt pregătită acum, mă pregătesc pentru la anul.” Nu aș fi mers în altă parte.

2. Cum a fost prima ta zi în redacție? 

Prima mea zi a fost înfricoșătoare. A fost foarte greu să țin pasul cu tot ce se întâmplă pe acolo. Când am mers pentru prima dată, mă așteptam să fie totul simplu, mult mai lejer, mult mai ușor. Nu a fost deloc așa. Lucrul ăsta, m-a făcut să mă trezesc la realitate și m-a ambiționat foarte tare. M-a făcut să spun: “Dar, ia stai un pic! Pot și eu să fac asta. Dacă ceilalți pot, eu de ce să nu?” Așa că m-am pus pe treabă și ușor-ușor am început să merg pe teren, să văd lucrurile exact cum sunt.

3. Cum e treaba cu mersul pe teren?

Este imprevizibilă. Nu știi la ce să te aștepți, ce oameni vei întâlni, ce răspunsuri vei primi. Cred că asta este partea frumoasă a meseriei de jurnalist. Ești tot timpul în contact cu oamenii. Chiar am un sfat pentru cei care își doresc să reușească în domeniu. În momentul în care vrei să devii jurnalist doar pentru a apărea la televizor sau a fi fardat și frumos îmbrăcat, nu cred că ești pe drumul cel bun. Poate ține, dar nu pentru mult timp. Dacă în tine e dorința aia de a-i ajuta pe oameni, de a transmite informația corectă și a fi acolo activ în tot ce se întâmplă, atunci ești deja cu un pas înainte.

4. Ești perfecționistă de fel?

Daaaa. Foarte. Îmi doresc întotdeauna ca lucrurile să iasă bine. Sunt foarte dură cu mine. Mă gândesc că trebuie să-mi placă în primul rând mie și apoi să le transmit celorlalți. Încerc să fiu corectă.

5. Primul an de facultate…

Pentru mine a fost foarte frumos. Eu cred că atunci când îți dorești ceva și pui suflet și abia aștepți să vezi cum decurge totul, așa se va întâmpla. Facultatea mi-a adus în viață multe oportunități. Uite, ca să-ți dau un exemplu. Am avut ocazia să lucrez cu oamenii de la Realitatea Tv, unde sunt toți foarte profesioniști. Te prinde complet acel loc. Am reușit să învăț de acolo lucruri pe care nu multă lume reușește să le cunoască. Și mă bucură tare mult acest lucru.

11709547_902751943123901_7872121831110353188_n

6. Cum a fost primul tău interviu?

Primul meu interviu a fost acum câțiva ani. Andreea Bălan a fost cea care mi-a răspuns tuturor curiozităților. Eu făceam dans sportiv în perioada aceea. Poate și din dorința de a afla cât mai multe din acest domeniu am fost mai implicată și mi-am dorit acest interviu. Așa am reușit și să-mi exersez calitățile jurnalistice, care nu erau foarte bine puse la punct pe atunci.

7. Ce crezi că-ți lipsea atunci?

Acel background. Facultatea, care îți arată lucrurile de bază fără de care nu te-ai putea descurca. Era totul ca o joacă. Acum, în momentul în care sunt pusă în diverse situații sunt mult mai implicată. Tind să acționez ca un jurnalist.

8. Încă mai faci parte din echipa Cronicii Cârcotașilor. Cum a fost de la bun început acolo?

Încă de la început, am încercat să fac tot ce e mai bine. Înainte de a fi selectată, la casting, chiar am vrut să renunț să mă prezint. Am fost încurajată de cei apropiați mie și am mers până la urmă. Peste câteva zile am fost anunțată că am luat castingul. El consta în mai multe probe. Când am văzut prima dată oamenii care așteptau să le vină rândul pentru a se evidenția în domeniu și a le arăta profesioniștilor că pot trece de un interviu, am spus că ar trebui să renunț. Totuși, nu s-a întâmplat asta și am fost anunțată că trebuie să mă prezint la filmări.

12141801_949639655101796_3432355135393003305_n

9. Mai ai emoții ?

Tot timpul. Am emoții ca în prima transmisie în direct. Ceea ce nu e un lucru rău. Cred că odată ce îți faci meseria cum trebuie, e imposibil să nu ai emoții. Ce farmec mai are?

10. Ce faci mai exact pe platou?

Pe lângă munca de teren, la Cronică interpretez șcenete. E pasiunea mea și toți sunt ca o familie mare, mare.

11. Cum te-ai simțit după ce ai venit în București? Singură?

Da. A fost ciudat. Am schimbat tot. De la mijloacele de transport, care nu există la mine în oraș, la străzi și oameni.

12. Crezi că oamenii sunt mai răi aici cum se zice?

Nu cred. Eu încerc să văd partea bună din fiecare situație.

13. Ai pe cineva ca model din presă?

Îmi place Dan Turturică, Emma Zeicescu, Stelian Muscalu.

14. Râmâi în pană de idei?

Nu chiar. Subiecte sunt peste tot.11667270_898185933580502_5936638415412801717_n

15. Care a fost primul articol pe care l-ai scris?

Cu ajutorul domnului Dan Turturică, la seminarul Tehnici de redactare. Făceam Conferințe de presă pe baza unor subiecte din ziua respectivă. Apoi trebuia să ne facem noi știrea. Nu știu cum de fiecare dată primeam laude.

16. Ai mințit vreodată în reporajele tale?

Nu. În general, nu. Sunt atâtea lucruri de spus încât nu cred că este necesar.

17. Dă-mi 3 motive pentru care n-ai renunța niciodată la a mai fi jurnalistă.

Hmm. Oamenii. Cum spuneam, sunt mereu aproape de ei, îmi doresc să le aduc informații corecte pentru a lua decizii bune. Tot ce fac este pentru oameni, deci asta mă ține în priză. Experiența. Înveți foarte multe. Ce auzi de la ceilalți, te îmbogățește și te face să schimbi viziunea despre viață. Un al treilea motiv, satisfacția pe care ți-o oferă meseria. Deși am primit multe sfaturi de a sta departe de presă, eu consider că pentru asta sunt făcută și sunt fericită.

11951822_923235657742196_4158288747876751465_n

18.Deci asta vrei să faci și peste 10 ani…

Cu siguranță. Așa mă văd. Poate mult mai bună, inspirând oamenii.

19. Pe ce ai vrea să te axezi?

Cu siguranță pe televiziune. Deocamdată îmi doresc să fiu un reporter foarte bun. Nu am mers niciodată pe ideea că trebuie să ajungi acolo sus dintr-o dată. Chiar vreau să iau totul treptat și să capăt experiență de peste tot. Îmi place să cred că trebuie să înveți să lucrezi și cu cei care se află mai sus decât tine și de la care poți învăța tot timpul câte ceva, dar și cu cei care nu au atât de multă experiență. Să știi să-i respecți pe toți.

20. Cum era viața ta înainte de a lucra într-o redacție așa mare?

Viața mea era veselă. Poate acum e mai veselă, odată ce am început să lucrez la Cronică. Înainte mă gândeam oarecum că trebuie să mă străduiesc pentru mine. Acum mă gândesc că trebuie să fac totul pentru cei care sunt lângă mine.

21. Cum decurge o zi din viața ta?

Sunt zile când sunt mai prinsă și fug dintr-o parte în alta, dar sunt și zile când mă bucur de un film sau merg la o plimbare. Îmbin totul cum pot pentru a ieși bine.

11210502_870548296344266_5841538413262613765_n

22. Ai scris vreodată ceva ce nu ai vrut?

Fiind jurnalist, ești pus fără să vrei în astfel de stituații. Trebuie să faci tu cumva în așa fel încât să existe o legătură între ceea ce vrei tu să scrii și ceea ce vrea editorul sau șeful tău. Ține doar de tine. La mine nu a fost cazul, deci mă consider foarte norocoasă.

23. Ce simți după ce te întorci de la redacție?

Când ajung acasă îmi trec prin minte toate întâmplările din ziua aceea. Mă simt fantastic. Mi s-a întâmplat acum câteva zile să mă întâlnesc cu un fost coleg de liceu în tren în timp ce mergeam acasă. Cuvintele lui au fost ca un medicament pentru mine, atunci am simțit că ceea ce fac, fac bine. Nu se poate descrie sentimentul.

24. O revistă preferată?

Unica.

25. Ți-ar plăcea să apari în ea cu propriile articole?

Am învățat că nu trebuie să spui niciodată, niciodată. De ce nu? Eu ca domeniu preferat aș avea sportul. De când eram mică, eram cu mingea sub picior, ca să spun așa. Urmăresc meciurile, clasamentul, domeniul ăsta mă ține în priză.

26. De dans mai ai timp?

Chiar nu. De multe ori primesc întrebarea asta și îmi e greu să răspund. Din păcate, nu prea. Am noroc că pot să îi văd pe cei care se ocupau de dans înainte. Ținem legătura.

189317_180059575393145_1429681_n

27. În timpul școlii, erai o persoană timidă?

Aoleu, da! Mereu mă gândeam ce spun ceilalți despre ce fac, îmi puneam o mulțime de întrebări, aveam tot felul de idei prin minte. Am depășit partea asta.

28. Cum ai scăpat de asta?

Datorită jurnalismului. Până la urmă e părerea omului, chiar dacă nu este adevărată sau corectă și documentată. Am început să recunosc oamenii răi sau falși, deci în general sunt cu un pas înaintea lor.

29. Oamenii au încercat să se apropie de tine doar pentru că te vedeau la televizor?

Da, să știi că au fost și genul acesta de oameni în viața mea. Eu în general, ajut. Răspund oricui. Când văd oameni cu adevărat implicați și dornici de a învăța, cedez tot. Dar nu sunt mereu oameni drăguți. Am învățat să mă feresc.

30. Cum te-ai simțit când ai văzut oamenii pe care îi urmăreai la televizor în fața ta?

Cam rămâi fără cuvinte. Nu prea știi ce să spui. Ai vrea să spui multe, dar nu știi ce și îți e frică. Nu e bine! Trebuie mereu să mergi cu încredere, sincer, cu vorbele în minte, să spui ce ai de spus. E mult mai bine decât să ții în tine și să nu profiți.

31. Ai regretat ceva vreodată? Legat de profesie.

Că nu am spus unele lucruri la timp. Și că nu m-am exprimat în legătură cu ceva și am lăsat așa. Acum nu mai e ca la început când mă dădeam la o parte dacă aveam ceva de spus.

32. Cum e pe platou?

Este mereu o magie. Am tot timpul fluturași. Încerc să fiu persoana care trebuie în locul care trebuie. E mereu diferit. E altfel ca-n redacție sau pe teren.

33. Ce zici? Se mai citește în ziua de azi?

Am văzut oameni citind, să știi. Cu ziare, reviste. Eu zic că încă se poate, chiar dacă mai rar decât înainte. Oamenii citesc atâta timp cât au ce și e de calitate.

34. Cum te-ai descrie? Așa de final.

M-aș descrie ca fiind o persoană foarte pozitivă, energică, prezentă pentru oricine cere ajutorul, un om care își dorește să învețe lucruri noi și pune pasiune în tot ceea ce face. Dar, în tot ceea ce face.

12193423_846422165470534_529786495452800603_n

Eu îi mulțumesc mult de tot pentru că m-a ajutat și sunt sigură că va ajunge cineva mare. Mai mare decât este acum.

Te îmbrățișez cu drag de aici din spate.